Cushman & Wakefield Echinox: Valoarea cumulată a activelor evaluate în 2021 a crescut cu 40%, pe fondul câștigării unor proiecte de dimensiuni mai mari
Departamentul de evaluări al companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox a evaluat ȋn 2021 peste 380 de proprietăţi cu o valoare cumulată de 5,5 miliarde de euro. Față de 2020, portofoliul departamentului de evaluări a înregistrat o creștere de 10% din punct de vedere al numărului de proprietăți, în timp ce valoarea cumulată a activelor evaluate a avut o creștere de 40%, pe fondul câștigării unor proiecte de dimensiuni mai mari.
Bogdan Sergentu, Head of Valuation & Consulting, Cushman & Wakefield Echinox: „Evoluția pieței imobiliare din România în timpul pandemiei, dar și în contextul conflictului din Ucraina, a fost în general una pozitivă, sectorul spațiilor industriale și logistice și cel rezidențial înregistrând creșteri. Piețele de retail și de office au înregistrat evoluții diferite, proprietățile de top menținându-și sau chiar apreciindu-și valoarea, în timp ce proiectele secundare au avut de suferit de pe urma restricțiilor și schimbărilor din piață.”
Pe parcursul anului 2021, segmentul industrial a înregistrat cea mai mare compresie a yield-urilor premium, acestea scăzând cu aproximativ 75 – 100 puncte de bază. Se constată o cerere în creștere de spații logistice, iar pe fondul unei rate de neocupare scăzute, principalii investitori și-au extins portofoliile prin livrarea de noi spații.
În ceea ce privește segmentul de retail, se constată o compresie a yield-urilor pentru proprietățile prime și un avans al vânzărilor retailerilor din anumite domenii. Creșterea mai pronunțată a vânzărilor în online în anumite sectoare și modificarea comportamentului consumatorilor au început să genereze schimbări în peisajul comerțului românesc. În timp ce parcurile de retail au avut de câștigat, mall-urile urbane clasice încă au de recuperat pentru a ajunge la rezultatele de dinaintea perioadei restricțiilor.
Asemănătoare este și evoluția pieței de birouri, care străbate o perioadă de segmentare mai pronunțată și o diferențiere între clădirile de top, ce beneficiază de yield-uri în scădere și valori în creștere, și imobilele mai puțin atractive, care au ajuns să înregistreze neocupări structurale semnificative.
Într-o piața foarte concurențială, și în condițiile excepționale ale pandemiei, Cushman & Wakefield Echinox a traversat un 2021 aglomerat, făcând față în mod excelent provocărilor generate de includerea unor noi clienți în portofoliul companiei. Oferind acoperire națională, Cushman & Wakefield Echinox are o echipă consolidată și stabilă, cu o experiență medie de peste 18 de ani în domeniul evaluărilor de proprietăți imobiliare.
Alegerea dvs. privind cookie-urile de pe acest site.
Folosim cookie-uri pentru a optimiza funcționalitatea site-ului și pentru a vă oferi cea mai bună experiență posibilă.
Acest site folosește cookie-uri pentru a stoca informații pe calculatorul dvs.
Unele dintre aceste cookie-uri sunt esențiale, în timp ce altele ne ajută să îmbunătățim experiența dvs. furnizând detalii despre cum este folosit site-ul.
Acceptă setările recomandate
Cookie-uri necesare
Cookie-urile necesare activează funcționalitățile de bază, cum ar fi navigarea în pagină și accesul la zonele securizate. Site-ul web nu poate funcționa corect fără aceste cookie-uri și pot fi dezactivate doar prin modificarea preferințelor browserului.
Analitice
Cookie-urile analitice ne ajută să îmbunătățim website-ul prin colectarea și raportarea informațiilor privind utilizarea acestuia.
Marketing
Folosim cookie-uri de marketing care ne ajută să îmbunătățim relevanța campaniilor de promovare pe care le primiți.
Cookie-uri privind distribuiri rețele sociale
Folosim unele pluginuri de partajare socială, pentru a vă permite să partajați anumite pagini ale site-ului nostru pe rețelele sociale.