ANG Luxury Properties anunță Grand Chalet, un complex premium dezvoltat în zona de munte, a cărui valoare e de aproximativ 36 mil. euro
ANG Luxury Properties anunță proiectul Grand Chalet. Este un complex premium construit pe filosofia trecerii din starea urbană în starea de relaxare. Arhitectura acestuia este specifică zonei de munte, cu o puternică influență din marile stațiuni de schi ale Europei. Valoarea proiectului se ridică la aproximativ 36 de milioane de euro.
Grand Chalet vine în completarea viziunii ANG Luxury Properties pentru piața din România, prin proiecte remarcabile. Strategia principală a companiei este să susțină prin strategii de vânzare toți dezvoltatorii care înțeleg necesitatea construirii unor astfel de proiecte care nu cuprind doar clădiri, ci pun la dispoziție un set de facilități la cel mai înalt nivel.
Grand Chalet înseamnă trei etape dezvoltate gradual. În prima fază sunt cuprinse șapte clădiri alcătuite din apartamente cu două camere, a căror arhitectură reflectă luxul modern și care cuprinde o serie de facilități precum centru SPA, grădini private, stații de încărcare electrice, zonă de joacă pentru copii în exterior și interior, zonă de agrement în aer liber, dar și sistem smart control și zone de lobby pentru fiecare vilă.
Planul este ca fiecare clădire să fie mobilată la standarde de minimum patru stele pentru a veni în întâmpinarea clienților care doresc să vină în Poiana Brașov și să se bucure de un confort la cel mai ridicat nivel.
Independent de implementarea proiectului și rezultatul final, ANG Luxury Properties anunță că prețurile la Grand Chalet sunt extrem de accesibile, cu un ePayment plan extins pe 18 luni. De asemenea, randamentul și aprecierea aparthotelurilor la finalizarea primei faze este de 30%, ceea ce denotă că este o zonă în care cerea este considerabilă și produsul este unul unicat. ANG Luxury Properties este în discuții și cu o companie specializată în industria hotelieră care va gestiona și va pune la dispoziție servicii de concierge.
„Amplasarea, detaliile de excelență și rafinament vor fi cartea de vizită pentru Grand Chalet. Rezultatul se reflectă în apartamentele premium disponibile într-o locație aparte, creând o atmosferă ideala pentru petrecerea timpului liber. Este un plan pe care îl punem în aplicare și pentru că ne dorim să susținem promovarea locațiilor deosebite din România. Astfel de proiecte sunt esențiale la noi în țară și noi încurajăm dezvoltatori să se orienteze către locațiile frumoase și să realizeze astfel de proiecte”, a declarat Nicoleta Manea, cofondatoare.
Cât privește componenta de investitori, ANG Luxury Properties subliniază că există două categorii: cei care preferă să meargă la sigur, cu investiții în România. Grand Chalet se bucură de un interes mare din partea acestora și există deja un investitor străin care a cumpărat o clădire întreagă cu o valoare de 2,5 milioane de euro. Sunt apoi cei care preferă investițiile în Dubai sau alte locații din Europa și cel mai des o fac pentru că își doresc să-și diversifice portofoliul și chiar să testeze o piață diferită.
Alegerea dvs. privind cookie-urile de pe acest site.
Folosim cookie-uri pentru a optimiza funcționalitatea site-ului și pentru a vă oferi cea mai bună experiență posibilă.
Acest site folosește cookie-uri pentru a stoca informații pe calculatorul dvs.
Unele dintre aceste cookie-uri sunt esențiale, în timp ce altele ne ajută să îmbunătățim experiența dvs. furnizând detalii despre cum este folosit site-ul.
Acceptă setările recomandate
Cookie-uri necesare
Cookie-urile necesare activează funcționalitățile de bază, cum ar fi navigarea în pagină și accesul la zonele securizate. Site-ul web nu poate funcționa corect fără aceste cookie-uri și pot fi dezactivate doar prin modificarea preferințelor browserului.
Analitice
Cookie-urile analitice ne ajută să îmbunătățim website-ul prin colectarea și raportarea informațiilor privind utilizarea acestuia.
Marketing
Folosim cookie-uri de marketing care ne ajută să îmbunătățim relevanța campaniilor de promovare pe care le primiți.
Cookie-uri privind distribuiri rețele sociale
Folosim unele pluginuri de partajare socială, pentru a vă permite să partajați anumite pagini ale site-ului nostru pe rețelele sociale.